Galati, Romania
Luni - Vineri
La realizarea clasamentului, publicația a luat în calcul trei factori, care determină cât de sigură este o țară: starea de pace sau de război, siguranța personală și riscul de dezastre naturale.
Clasamentul include 128 de țări, între care nu se află însă Irak, Siria și Afganistan, țări în care sunt în defășurare de ani de zile războaie civile sau cu teroriștii, ceea ce le face extrem de nesigure, atât pentru locuitorii lor, cât și pentru străini.Potrivit publicației, țările din top 20 nu sunt o surpriză. 15 din ele se află în Europa, continent cunoscut pentru economiile puternice și sistemele de sănătate dezvoltate.
De altfel, se pare că în țările dezvoltate din punct de vedere economic, riscul apariției unor conflicte armate sau a unor crime în masa este redus la maximum, iar dezastrele naturale pot fi controlate mai bine.Cu toate acestea, Statele Unite, deși este cea mai mare economie a lumii, se află abia pe locul 65, în special din cauza incidenței mari a atacurilor armate și a ratei crescute a criminalității, precum și din cauza implicării în mai multe conflicte armate din lume.Japonia, de asemenea o putere economică, se află pe locul 43 în topul celor mai sigure țări din lume, din cauza riscurilor iminente și foarte mari de dezastre naturale, în special cutremure și tsunami.
sursa stirileprotv.ro