Bine ai venit pe site-ul RomEval, noua platforma on-line de evaluari proprietati imobiliare
Proprietatea ta la adevarata valoare

        str. Regiment 11 Siret, nr. 50, bl. G1, ap. 4

        Galati, Romania

        9:00 - 18:00

        Luni - Vineri

        Aproximativ 63.000 de români au încercat să se împrumute de la bancă pentru a-și cumpăra o locuință în primele nouă luni din acest an, cu aproape 13% mai puțini decât în perioada similară a anului trecut.
        decembrie 29, 2018

        Aproximativ 63.000 de români au încercat să se împrumute de la bancă pentru a-și cumpăra o locuință în primele nouă luni din acest an, cu aproape 13% mai puțini decât în perioada similară a anului trecut.


        Evoluția descendentă a tranzacțiilor imobiliare a fost consemnată pentru a patra lună consecutiv și de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care urmărește contractele de vânzare-cumpărare cu toate tipurile de proprietăți. Începând cu luna august a acestui an, românii s-au oprit brusc din cumpărături și s-a consemnat o scădere de 30% a tranzacțiilor imobiliare, comparativ cu aceeași lună din 2017. Scăderea a continuat în septembrie cu un procent de 26,4%, iar în octombrie volumul tranzacțiilor s-a mai diminuat cu 14% față de anul anterior. Luna trecută, volumul vânzărilor s-a redus cu încă 21%.

        Această evoluție a început să aprindă spiritele în piața rezidențială, iar specialiștii vorbesc despre o posibilă reacție a populației la planul Băncii Naționale a României (BNR) de a limita gradul de îndatorare la credite la 40%, ceea ce înseamnă că valoarea ratei lunare nu va putea depăși 40% din câștigul celui care se împrumută.
        Chiar dacă volumul rapoartelor întocmite de evaluatorii imobiliari pentru obținerea de credite ipotecare în primele nouă luni din acest an este cu aproape 13% mai mic, comparativ cu primele trei trimestre din 2017, valoarea cumulată a locuințelor cuprinse în rapoartele ANEVAR în acest an depășește 5 miliarde de euro și este cu doar 4,5% sub nivelul din perioada similară a anului trecut. Asta înseamnă că s-au evaluat mai puține locuințe, însă valoarea acestora a fost mai mare față de anul trecut. În total, evaluatorii au întocmit 83.260 de rapoarte de evaluare pentru proprietăți comerciale, rezidențiale, industriale, terenuri, cu destinație mixtă, agricolă sau alte tipuri în primele nouă luni, însă ponderea celor destinate creditelor pentru locuințe este de 74,6%.

        Din iulie 2015, toți evaluatorii autorizați au obligația de a raporta în Baza Imobiliară de Garanții cele mai importante informații din rapoartele de evaluare a proprietăților imobiliare pe care le realizează pentru băncile din România.

        Evoluția descendentă a volumului de rapoarte se constantă în aproape toate județele țării.

        În Botoșani s-au înregistrat cele mai mari scăderi de la un an la altul în privința volumului de rapoarte, adică 29%, urmat de Hunedoara și Sălaj, cu scăderi de 24% fiecare.

        Doar în Călărași și în Brăila s-au consemnat stagnări. Cei mai mulți români care au trecut pragul băncilor în primele nouă luni din acest an provin din București, unde s-au realizat 15.848 de evaluări pentru credite ipotecare. Abia jumătate din acest volum s-a înregistrat în Ilfov, care ocupă locul doi în clasamentul întocmit de Profit.ro.

        Aproape 5.500 de clujeni au fost interesați să își cumpere o locuință cu credite ipotecar până în septembrie. De cealaltă parte, românii din Caraș-Severin, Covasna, Harghita, Mehedinți și Teleorman sunt la coada clasamentului în privința intențiilor de împrumut, cu sub 600 de rapoarte întocmite la nivelul fiecărui județ.

        Numărul de rapoarte de evaluare întocmite nu trebuie confundat cu numărul de credite acordate, deoarece o parte din persoanele care aplică pentru credit sunt respinse de bănci. Cel mai bun exemplu este chiar Clujul. Anul trecut au fost consemnate doar 1.800 de tranzacții cu locuințe finanțate prin credite bancare doar în Cluj-Napoca, restul de 5.200 de contracte de vânzare-cumpărare au fost finanțate din sursele proprii ale cumpărătorilor, potrivit statisticilor primăriei orașului.

        Sursa profit.ro

        Share:

        Add your Comment

        Arhive

        Kroth is a corporate consulting & business WordPress theme. You can customize what ever you think to make your website much better from your great ideas.