Galati, Romania
Luni - Vineri
Omul de afaceri ieșean Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de centre comerciale moderne, a cumpărat, prin intermediul unui partener, lângă centrul expozițional Romexpo din Capitală, terenul pe care dezvoltatorul Globe Trade Centre (GTC) planificase înainte de criză construcția unui ansamblu rezidențial cu 225 de apartamente, potrivit informațiilor Profit.ro. Valoarea tranzacției poate fi estimată la circa 6 milioane de euro.
După o perioadă lungă în care a respins public ideea de a intra pe piața imobiliară din București, în toamna anului 2017, Iulian Dascălu a semnat un acord cu Romexpo prin care i-au fost vândute clădirile expoziționale secundare, pentru 3 milioane de euro, și i-a fost acordată administrarea pavilionului central pentru minimum zece ani, tranzacție semnalată de Profit.ro.
La câteva luni distanță, în primăvara anului trecut, antreprenorul ieșean a cumpărat de la GTC un teren de 10.535 de metri pătrați, pe care dezvoltatorul străin planificase construcția cartierului de locuințe Green Dream, care ar fi trebuit să aibă șapte blocuri cu 225 de apartamente.
Tranzacția a fost realizată prin intermediul companiei Factory Business United, al cărei unic asociat este Bogdan Mihăilă (36 de ani), care în iunie 2017 a fost numit de Iulian Dascălu administrator al Iulius Real Estate, schimbându-l din funcție pe Emilian Grosu, directorul financiar al grupului Iulius, potrivit datelor disponibile pe termene.ro.
Terenul achiziționat poate fi dezvoltat de sine stătător, dar, fiind chiar lângă pavilioanele Romexpo, poate deveni parte integrantă din proiectul pe care Iulian Dascălu îl pregătește în cadrul centrului expozițional.
Contactat de Profit.ro, Iulian Dascălu nu a oferit niciun răspuns despre planul de dezvoltare a terenului.
In 2017, Iulian Dascălu a încasat de pe urma celor cinci malluri ale sale venituri cu 9,2% mai mari față de 2016, adică 78,2 milioane euro, ceea ce i-a conferint locul doi în topul proprietarilor de malluri cu cele mai mari venituri, după NEPI Rockcastle.
La finalul anului 2017, Dascălu a devenit al doilea antreprenor român intrat în topul celor mai mari proprietari de spații de birouri. Cele zece clădiri administrate de el îi oferă poziția a cincea în clasament, după Liviu Tudor.
Dascălu împarte mallurile Iulius din Timișoara, Cluj, Suceava și Iași, plus patru clădiri de birouri din Cluj și Timișoara, cu partenerul său sud-african Atterbury Europe.
Sursa profit.ro