La 10 ani de la caderea Lehman Brothers, autoritatile din Romania sunt in aceeasi stare de negare

La 10 ani de la declansarea, de facto, a crizei financiare mondiale, se pare ca Romania nu a invatat nimic din acea experienta. Caderea Lehman Brothers, care a convins lumea financiara ca situatia este critica, a gasit autoritatile de la Bucuresti intr-o stare de euforie de nezdruncinat. Situatia este, in linii mari, similara in 2018! Desi pentru economisti dezechilibrele macroeconomice sunt evidente, autoritatile raman in starea de negare.

Dar ce s-a intamplat in 2008? In plina campanie electorala pentru parlamentare, Guvernul, condus la acea vreme de Calin Popescu Tariceanu, a dat drumul la cheltuieli masive de la buget, in conditiile in care economia era, deja, supraincalzita. Bancile acordau credite cu nemiluita, increderea era la cote maxime datorita aderarii la UE in 2007, a cresterii veniturilor si a banilor multi obtinuti rapid, indiferent de costuri, iar preturile pe piata imobiliara pareau a nu avea o limita.

In plus, cresterile de pensii si salarii s-au realizat pe baza unor venituri conjuncturale (din privatizari), care nu au putut sustine cheltuielile permanente astfel generate.

Toate acestea au condus la o crestere economica de 8,5% in 2008, dar si la un deficit bugetar de 5,4% din PIB. In acelasi an, deficitul structural a fost chiar mai mare, de aproape 9% din PIB

Ca si acum, cresterea economica a fost bazata pe consum, preponderent din import, ceea ce a dus la un deficit de cont curent de aproape 13% din PIB (mult peste ce se preconizeaza acum).

2009, prabusire similara cresterii din 2008

Ce a urmat? Doar un an mai tarziu PIB/ul a scazut aproape in acelasi ritm cu care crescuse, cu 7,1%, iar deficitul bugetar l-a ajuns pe cel structural (8,5% in 2009).

Si aceste rezultate au fost obtinute in contextul in care, in mai 2009, Romania a primit imprumutul urias, de aproape 20 de miliarde de euro de la FMI, UE si Banca Mondiala.

Cine a platit pretul “dezmatului” din 2008? In primul rand angajatii din privat, ale caror salarii s-au “ajustat” de la sine, pe masura ce scaderea economica le-a afectat angajatorii, de angajatii de la stat, un an mai tarziu, cand au fost taiate salariile din sectorul public cu 25%, de toti consumatorii, cand a crescut TVA de la 19% la 24% (peste noapte, de la 1 iulie 2010) si de toti cei care s-au indatorat in valuta cu sume mari pentru case exorbitant de scumpe, in boom. Acestia din urma au suportat pierderea din deprecierea locuintei, dar si ratele tot mai mari dupa picajul leului in fata euro si, mai ales, a francului elvetian.

Din august 2008 pana in ianuarie 2009, leul s-a depreciat in fata euro de la aproximativ 3,5 lei/euro la 4,3 lei/euro. Ulterior, cursul s-a mai temperat, insa a continuat sa urce.

Istoria se repeta!

Ce s-a schimbat din acest comportament in 2008? Aproape nimic, cel putin la nivel guvernamental. Desi a inregistrat cea mai mare crestere economica din perioada post-criza, de 7% in 2017, Romania nu a inregistrat progrese in privinta nivelului de dezvoltare.

In schimb, aceste date au fost folosite de guvernanti ca pretext pentru a risipi, din nou, resursele bugetare. Cheltuielile publice, cu salariile si asistenta sociala, au explodat, fara a avea acoperire in venituri bugetare pe masura, investitiile sunt la minimul istoriei recente, iar deficitele se adancesc de la o luna la alta.

In conditiile majorarilor salariale din administratia de stat, privatii s-au trezit in postura de a fi obligati sa isi plateasca mai bine angajatii pentru a-i putea pastra. Insa toate aceste majorari de salarii, care nu au acoperire in productivitate, au generat inflatie si deficit extern.

Inflatia de peste 5 % a devenit, deja, obisnuinta, dupa cativa ani de scadere a preturilor, deficitul bugetar a fost mentinut de autoritati in limita de 3% din PIB impusa de Comisia Europeana, insa cu taierea sistematica a investitiilor, dar deficitul de cont curent se apropie de limita de alarma la nivel european, de 4% din PIB.

Investitiile publice au ajuns la cel mai redus nivel din istoria recenta, chiar sub cel din anul in care a fost platita cea mai amara “factura” a crizei – 2010. Atunci, investitiile publice au reprezentat 6,4% din PIB, iar la rectificarea din 2018 s-au prevazut investitii de 4% din PIB (desi executia la 6 luni este de doar 1% din PIB). Prin comparatie, in 2017, anul cu cea mai mare crestere economica din 2008 incoace, si cea mai mare din UE, investitiile au reprezentat 3,1% din PIB.

Ce inseamna lipsa investitiilor? Lipsa dezvoltarii viitoare, lipsa posibilitatii de a mari salariile pe fundamente solide, lipsa perspectivei unui trai mai bun.

Unde se duc banii taiati de la investitii? In pensii si salarii! Cheltuielile cu salariile si asistenta sociala (inclusiv pensii) au ajuns sa reprezinte, in 2018, 65% din totalul cheltuielilor statului si 77% din totalul veniturilor fiscale plus CAS, arata o analiza a Consiliului Fiscal.Ce e rau in asta (in conditiile in care romanii au printre cele mai reduse salarii)? Faptul ca acele pensii si salarii sunt macinate de inflatie, in timp ce serviciile publice raman cel putin la fel de precare ca pana acum, daca nu chiar se deterioreaza in timp. Cu alte cuvinte, cu bani mai multi in buzunar suntem mai saraci si mai lipsiti de servicii de calitate din partea statului.

Ce e rau in asta (in conditiile in care romanii au printre cele mai reduse salarii)? Faptul ca acele pensii si salarii sunt macinate de inflatie, in timp ce serviciile publice raman cel putin la fel de precare ca pana acum, daca nu chiar se deterioreaza in timp. Cu alte cuvinte, cu bani mai multi in buzunar suntem mai saraci si mai lipsiti de servicii de calitate din partea statului.

Sursa wall-street.ro