Galati, Romania
Luni - Vineri
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, s-a aflat duminică, 19 mai 2019, într-o vizită de lucru în judeţul Galaţi. Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a anunţat această vizită vineri, 17 mai 2019. Potrivit CJ Galaţi, agenda vizitei de lucru include deplasări la şantierul de la centura Tecuciului, la amplasamentul propus pentru construirea unui aeroport la Galaţi şi pe traseul Giurgiuleşti – Calea Prutului – strada Tunelului – DN26 – Vânători (proiectul Drumul Mare de Centură – traseu proiectat pe ruta Giurgiuleşti – Vânători / DN 26 – Combinatul Siderurgic – localitatea Traian – DN25).
Astfel, ministrul Transporturilor a vizitat amplasamentul propus pentru construirea unui aeroport la Galaţi. Aeroportul va fi amplasat pe un teren de 150 ha, chiar la graniţa dintre comunele Braniştea, Smârdan şi Schela. În apropierea amplasamentului aeroportului, care este la aproximativ 18 km de Galaţi şi 20 km de Brăila, va trece şi centura mare a Galaţiului.
Eu cred că este o investiţie care va genera plus valoare, care va ajuta mediul economic (…) este un proiect care este fezabil pentru Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Am vorbit mai devreme cu gestionarul fondului şi va face o modificare legislativă ca să poată fi introduse şi aeroporturile. În concluzie, acest aeroport va putea fi finanţat prin acest Fond de Dezvoltare şi Investiţii. (…) Săptămâna viitoare va intra (n.r. – modificarea) în şedinţa de Guvern, va intra ordonanţă de urgenţă. Daca nu va intra joi (n.r. – 23 mai 2019) în şedinţa de Guvern, cu siguranţă, va intra în săptămâna următoare”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a menţionat că în sarcina CJ Galaţi intră demararea studiului de fezabilitate, în urma căruia se vor stabili costurile proiectului, dar şi, ulterior, demararea procedurii de execuţie şi proiectare.
Sursa monitoruldegalati.ro