Galati, Romania
Luni - Vineri
Un alt semn al cererii ridicate de locuințe constă, desigur, în volumul susținut de solicitări pentru creditele Prima Casă – asta în ciuda încercărilor de diminuare a ponderii acestuia la nivelul creditării în general. Astfel, potrivit celor mai recente date publicate de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), în primele cinci luni ale anului în curs au fost acordate aproximativ 9.400 de garanții și promisiuni de garantare (alte 700 de solicitări fiind în curs de aprobare). Astfel, plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde de lei, a fost utilizat în proportie de 49,61%, ceea ce echivalează cu o sumă de 954,39 de milioane de lei.
Sursa: imobiliare.ro