Galati, Romania
Luni - Vineri
Terenul, format din mai multe loturi, a aparținut unei foste fabrici de cărămidă și se afla în portofoliul Piraeus Bank de mai mulți ani. Proprietatea a fost scoasă la vânzare la un preț de 9,5 milioane euro.
One United intenționează să dezvolte aici un proiect rezidențial denumit One Lake District cu peste 1.000 de apartamente dedicat persoanelor cu venituri medii și peste medie. Prețurile vor fi stabilite în așa fel încât un apartament cu trei camere să coste până în 100.000 de euro, cu TVA inclus, potrivit reprezentanților investitorului.
„Tocmai ce am plătit terenul și peste câteva luni vom avea detalii despre suprafețele apartamentelor, termene de execuție și bugete de investiții. One Lake District este alternativa pentru oamenii care nu își permit să locuiască pe marginea lacului Floreasca sau Herăstrău, dar vor să trăiască la standarde similare, cu facilități, cu vederi superbe, lac și aer mai curat“, a declarat Victor Căpitanu, pentru Profit.ro.
One United Properties, înființat în 2007, este cel mai mare dezvoltator specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste din București. În ultimii doi ani, compania a vândut câte 150 apartamente de lux pe an. Numai în 2017 a încasat din astfel de vânzări circa 50 milioane de euro. Compania are 376 de apartamente finalizate, 387 în construcție și 500 de unități, la care urmează să fie începute lucrările în următorii ani. Printre proiectele companiei se numără One Herăstrău Park, One Herăstrău Plaza și One Charles de Gaulle. Divizia de birouri a investitorului, în care a fost atras mai recent și antreprenorul Ionuț Dumitrescu, deține North Gate din Pipera și are în construcție One Tower, într-o zonă centrală a orașului.
Citeste stirea completa pe profit.ro