Galati, Romania
Luni - Vineri
Scăderi în aproape toate oraşele mari la apartamentele noi. Oraşul în care preţurile au coborât sub pragul de 1.000 de euro per metru pătrat După o uşoară majorare a preţurilor apartamentelor în luna martie, în aprilie preţurile au scăzut, la nivel naţional, cu 0,7% faţă de luna anterioară,[…]
Read MoreAgenția Națională pentru Locuințe (ANL) poate deveni un organism cu rol de înregistrare și supraveghere a dezvoltărilor rezidențiale, operațiunea fiind avansată la nivel parlamentar. Agenția va avea puterea să interzică funcționarea unui proiect, să ceară suspendarea conturilor bancare și să amendeze dezvoltatorii care încalcă legea. Dezvoltatorii imobiliari chestionați[…]
Read MoreCererea de pe piaţa apartamentelor premium şi de lux determină tot mai mulţi dezvoltatori să investească în astfel de proiecte în care un apartament ajunge să coste cel puţin 2.000 – 3.000 de euro sau chiar peste pentru un metru pătrat util. „Dacă în 2018 am asistat la[…]
Read MoreGrupul Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, a încheiat primele trei luni din 2019 cu un profit net de 507,5 milioane de lei, în creștere cu 30,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Activele grupului au crescut cu 2,3% față de finele anului trecut,[…]
Read MoreIndicii principali ai bursei americane pierd un procent și jumătate. O declarație a președintelui american conform căreia chinezii au abandonat negocierile pentru politici comerciale a precipitat cel mai agresiv val de vânzări din acest an. Un nou șoc pe bursa americană în prefigurarea unei escaladări a războiului comercial[…]
Read MoreRetailerul de bricolaj Dedeman, deținut de frații Dragoș și Adrian Pavăl, cumpără complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, care au semnat actele la începutul acestei luni, cu un preț estimat de Profit.ro la peste 120[…]
Read MoreAgenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) are la dispoziție pentru acest an un buget de 46 milioane de lei destinat decontării dezbaterilor succesorale pentru moștenitorii care au trecut prin procesul de cadastrare. Banii sunt suficienți pentru 184.000 de succesiuni, însă în ultimii ani abia au fost[…]
Read MorePeste 44.560 de imobile au fost vândute la nivel național, în luna martie, în scădere cu 14.147 față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor publicate, luni, de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Statistica oficială arată că, în comparație cu luna februarie a anului[…]
Read MoreDeclinul demografic puternic cu care se confruntă zona noastă este consemnat și în datele Uniunii Europene: față de 2008, numărăm mai puțin cu aproape 100.000 de gălățeni din zona activă a populației, cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani. În vreme ce noi suntem campioni la[…]
Read MoreDoar în ultimele două săptămâni s-au produs trei surpări grave de teren, în trei puncte diferite din oraş. Surpările din ultimii zece ani au costat circa 10 milioane de euro. Primăria a plătit aproape două milioane de euro pentru studii de fezabilitate şi expertize, însă nu a luat[…]
Read More